<link rel="stylesheet" href="https://fonts.googleapis.com/css2?family=Roboto:wght@300;400;500&display=swap" />
Autentificare
Cont nou
Comanda noua
Contact

Extensie de curierat pentru Magento 2: toți curierii de pe Colete Online și livrare internațională

Extensia Colete Online permite afișarea tarifelor live direct în pagina de checkout, selecția lockerelor pe hartă și generarea simplă a comenzilor direct din Magento.

Extensia este gratuită.

Ai întrebări? Scrie-ne.

Pentru Magento Open Source sau Adobe Commerce 2.4.8 și mai nou (testat pe 2.4.8 și 2.4.9), cu versiunea de PHP cerută de Magento-ul tău (minimum 8.1) și acces SSH cu Composer.

Metodă de livrare

Livrare la adresă

Livrare la locker

Clientul a ales PostaRomana.

Harta punctelor de livrare din jurul adresei clientului, în București
© OpenStreetMap

Livrare la adresă

Alege un locker din listă sau de pe hartă: clientul vede aici punctul ales, cu adresa, distanța și programul lui.

Prețurile includ TVA, iar în funcție de volum se aplică un discount de până la 20%: vezi reducerile în tabelul de prețuri.

Ce câștigi față de celelalte variante

Pe Magento ai de obicei două alternative: pluginul oficial al unui singur curier, care cere contract cu acel curier, sau un agregator care te taxează lunar ori pe comandă.

Ce primești cu Colete Online

  • Toți curierii, un singur cont

    Fără contract cu fiecare curier și fără contract cu noi. Clientul vede la checkout ofertele tuturor serviciilor pe care le-ai bifat, nu doar prețul unui curier.

  • Fără abonament

    Extensia este gratuită în Adobe Commerce Marketplace. Plătești doar transportul.

  • Prețul de livrare îl stabilești tu

    Arăți toate serviciile sau doar unul, ordonate după preț, după nota serviciului sau în ordinea ta. Poți folosi preț calculat sau fix, adăuga o sumă ori un procent, rotunji, oferi transport gratuit peste o anumită valoare și include TVA.

  • Checkout cu mai multe adrese

    În checkout-ul cu livrare la mai multe adrese, clientul alege curierul, lockerul și opțiunile pentru fiecare adresă în parte.

  • Open source, instalat cu Composer

    Extensia are licență OSL-3.0 și se instalează și se actualizează cu Composer, ca orice modul Magento.

  • Documentație în română

    Ghidul complet, de la cheia de acces la problemele frecvente, este scris în română, cu capturi din magazin. Citește ghidul extensiei.

Ce vede clientul tău la checkout

Când țara de livrare este România, formularul de adresă primește câmpuri cu căutare: clientul alege localitatea și strada din listă, iar codul poștal se completează singur. Adresa ajunge la curier în formatul corect.

Strada se alege din sugestiile localității

Clientul scrie primele litere ale străzii și o alege din sugestii; de mână mai completează doar numărul.

Sugestii de străzi din Iași în câmpul Strada la checkout

Codul poștal exact, completat după stradă

După stradă, codul poștal se completează singur. Clientul vede adresa completă înainte să treacă mai departe.

Adresă completă la checkout, cu codul poștal completat automat

Lockerul se alege pe hartă

Când clientul alege livrarea la locker, butonul Choose locker on map deschide harta punctelor, ca în exemplul de sus: caută după localitate sau după numele punctului, vede distanța față de adresa lui și programul punctului.

Din setările extensiei alegi metodele de plată care nu se pot folosi cu livrarea la locker; implicit, plata la livrare.

AWB-ul se generează din pagina comenzii

În Magento deschizi comanda și alegi fila ColeteOnline. Tot ce trimiți curierului e acolo.

  • Adresa de ridicare și cea de livrare sau lockerul ales de client.
  • Rambursul (completat automat cu totalul la comenzile plătite la livrare), valoarea declarată și deschiderea coletului la livrare.
  • Coletele, cu greutatea și dimensiunile luate din produse. Poți adăuga colete și muta produse între ele.
  • Ofertele curierilor, cu prețul cu și fără TVA. Serviciul ales de client la checkout este preselectat.
  • AWB-ul și eticheta în format A4, A5, A6 sau 10×15. Comanda trece automat în statusul Shipping, iar pentru mai multe transporturi adaugi o comandă de curier suplimentară.
Fila ColeteOnline din pagina unei comenzi Magento, cu adresele, opțiunile, coletele și butoanele Show offers și Create courier order

Instalare în 3 pași

  1. Instalează extensia

    Extensia este gratuită în Adobe Commerce Marketplace și se instalează cu Composer, ca orice modul Magento: vezi comenzile în ghid.

    Obține extensia din Marketplace (se deschide într-o filă nouă)
  2. Conectează-o la contul tău

    Generează cheia API pentru Magento în contul Colete Online; Client ID și Client Secret îți vin pe e-mail. Pune-le în StoresConfiguration, la ColeteOnline Delivery, și apasă Save Config.

    Generează cheia API pentru Magento
  3. Alege curierii și prețurile

    Curierii, lockerele și prețul livrării le alegi în contul Colete Online, în pagina „Editare cheie”. Clientul vede apoi opțiunile de livrare direct la checkout. Toate setările, în ghid.

Documentație și contact

Pune toți curierii în checkout-ul tău Magento

Extensia este gratuită, iar ghidul te duce de la cheie la prima comandă.